… e lucru bine stiut – barbatii au nevoie de „pesteri”, de locuri in care sa se retraga singuri, sa poata sa-si mangaie piticii pe care altminteri ii tin ascunsi, ca sunt dovada de slabiciune. Americanii le zic spatiilor astea chiar asa – „man cave” (de obicei e o pivinita, un garaj sau orice alt spatiu special amenajat in care omul merge sa se uite la fotbal, sa joace jocuri stupide pe computer sau chiar sa citeasca🙂 ). Mircea Eliade spunea ca, indiferent ce i s-ar intampla, stie ca are o pestera, undeva in Himalaya, in care se poate retrage oricand. N-a mai ajuns acolo. S-a multumit cu „pestera” bibliotecii. Cand biblioteca i-a ars, a fost distrus, dar a incercat din rasputeri s-o refaca in cel mai scrut timp cu putinta.

Nu poti trai fara o „pestera”.

Norocosul de mine! Acum am cinci. Trei afara … (observati, rogu-va, ca toate trei te leagana🙂 )

ref.1

ref.2

ref.3

… si doua inlauntru.

ref.4

ref.5

Spatii in care pot sta tolanit, gandindu-ma la ale mele, citind sau fumand (afara). Cand o sa ma fac mare, visul e sa imi pot ingadui chiar o camera intreaga in care sa pot face toate astea. Domnul cu mila🙂


… e lesne uneori, mai cu seama cand, tehnic vorbind, nici macar nu e a ta, ci a bunicilor tai. Sau poate chiar a strabunicilor. Dupa ce bunicii mei dinspre partea tatei au murit (la cateva zile distanta unul de celalalt), pe cand eram inca un pustan, am vazut crucea asta pe un perete al casei din Branesti, judetul Gorj.

crucea

Nu e exact ceea ce s-ar numi o cruce ortodoxa – Iisus avea chiar si brate decupate din lemn, din cate am inteles, atata doar ca disparusera de multisor; li se mai vede, pana in ziua de astazi, doar urma. E, de fapt, o cruce pe cruce. Cum insa fratele tatei fusese preot (ii am si Biblia), am asumat – atunci ca si acum – ca aceste discrepante nu vor fi fiind nici un capat de tara ortodoxa. Crucea mi-a placut din primul moment, asa ca am primit-o la prima cerere.

De atunci, Iisus cel pictat s-a mai sters nitzel, dar sa nu uitam ca au trecut vreo 40 si ceva de ani de atunci, si-a calatorit mult. Crucea asta m-a insotit pe unde am stat, de la Cluj in America. Nu mai recapitulez acum, dar a schimbat mai bine de sase dormitoare.

Am purtat-o, cum ar veni, peste tot. Si mi-a dat, de fiece data, senzatia ca nici n-am plecat de undeva, altundeva. Crucea era si este la locul ei, pe peretele din dormitor.

Si aici, la casa noua. Sa fie intr-un ceas bun.

Portal Dr

 


… si nu, nu vreau sa fac din tantar armasar, dar nici nu pot sa ma gandesc la faptul ca, daca vara asta (care e pe cale de a se topi, atat la propriu, cat si la figurat),  m-a trimis de la Sarmisegetuza la Columna lui Traian, va fi avand o in-semnatate. Imi va fi facut un semn. De la daci, la romani. O chestiune de identitate, la urma urmelor, precum cea a bagajului genetic.

Badea_Cartan

Pentru cei mai tineri, care vor fi uitat, Badea Cartan a fost un oier de pe langa Sibiu, infocat aparator al latinitatii … romanilor si a unirii Transilvaniei cu Principatele. A calatorit la Bucuresti de nenumarate ori si a adus in Transilvania desagi intregi cu carti in limba romana. Sa nu uitam ca atunci Scoala Ardeleana exagera, probabil intentionat, latinitatea romanilor. Asa s-a ajuns ca, pentru o scurta perioada, „cravata” sa se numeasca „gat-legau„, ca e mai … romaneste. Cam cum francezii au incercat sa inlocuiasca deja asumatul „hotdog” cu „chien-chaud„, sau americanii „French fries” cu „Independence fries„. Istoria e plina de asemenea incercari disperate de intarire a unei identitati sau alta.

Badea-Cartan-3

Culmea ironiilor, mai nou „dacomania” a inlocuit „latinomania„, afirmand, nici mai mult, nici mai putin, decat ca romanii ar fi … urmasii dacilor! Si-uite-asa, am impacat si capra cu varza.

sarmisegetuza.2

Capra dacica, de la Sarmisegetuza …

Sarmisegetuza.1

sarmisegetuza.5

sarmisegetuza.3

… cu varza romana. Columna lui Traian sta, intr-un fel marturie. (In treacat fie spus, de-abaia acum am aflat ca blocurile au fost sculptate pe masura ce Razboaiele dacice se aflau in prima desfasurare, asa ca povestea victoriei lui Traian asupra lui Decebal era gata pentru marsul triumfal. Asta incredere de sine – daca se sfarsea altfel? :)  )

Rome.Traian.2

Rome.Traian.1

Atata doar ca varza romana apare, constant, in controlul caprei dacice. Imagini cu daci invinsi de romani, inlantuiti, etc abunda …

Rome.Traian.Alin

… si nu doar pe Columna lui Traian, ci pe te miri ce Arc de Triumf din Forumul Roman.

Rome.dac.sclav

Spre deosebire de Badea Cartan, eu n-am ajuns la Roma pe jos🙂 In schimb, am batut toata Roma cu piciorul, de la Vatican la Vila Medici, de la Capela Capucinilor la Santa Maria Maggiore, de la Panteon la statuia lui Garibaldi, s.a.m.d..

Rome.sus.6

Rome.sus.5

Rome.Panteon.1

Rome.Panteon.Contantin

Cine se uita pe harta Romei intelege ca nu e chiar putin lucru, mai cu seama ca temperaturile in perioada aceea topeau, de multe ori la propriu, asfaltul. La inceput a fost din intamplare, apoi, daca tot incepusem, a fost intentionat: nu era sa iau un taxi pe ultima suta de metri, nu?🙂

Rome.Gradini.Medici

Si, daca tot eram pe urmele „romanitatii” in Italia, am vizitat si Academia di Romania, in Roma …

Rome.Academia.di.Romania.2

… si Institutul Cultural Roman din Venetia.

Venice.Inst.Roman

Revenind insa la Badea Cartan si ironiile identitatii, a ramas in istorie felul in care, ajuns la Roma, a adormit la baza Columnei lui Traian, iar a doua zi, ziarele italiene titrau „un dac a coborat de pe Columna”, pentru ca Badea nostru era imbracat intocmai ca … strabunii daci cateva mii de ani mai tarziu! Observati ironia? Badea Cartan a mers pe jos pana la Roma pentru a dovedi o data in plus latinitatea poporului roman, dar a sfarsit confirmand-o pe cea dacica🙂 Are si cautarea asta a identitatii felul ei de-a-ti trage cu ochiul.

badea_cartan.3

Mai bine bem o cana cu apa de la Izvorul din Sarmisegetuza, precum strabunii nostri daci, sa ne mai racorim.

sarmisegetuza.4

 


Motto: “- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? Cosmonaut? Tamplar? Preot?”

“- Bogat.”

… e grav. E trist-amarui cu gust de fiere. E deprimant. E dincolo de ingrijorator. Opinia publica din Romania (si agenda mass media, ca oricum nu mai exista diferente) e ocupata cu alte crize: terorism, imigranti, coruptie, sistemul sanitar, educatie, s.a.m.d.. Prin urmare, cifrele de la admiterile la universitati au fost expediate in cateva minute si nu au starnit nici o reactie. Pacat. S-a ratat astfel o discutie sobra despre radacina tuturor crizelor de mai sus.

Tinerii din ziua de astazi, romanii de maine, “se orienteaza”. Sunt pragmatici. Cele mai cautate specializari au fost, conform datelor publicate, limbi moderne aplicate, IT economic, medicina si drept. Cele mai putin dorite? Filosofia si fizica. Traian Basescu a fost razbunat. Noua generatie a inteles ca poporul prea multi filosofi si prea putin chelneri, asa ca procedeaza in consecinta. Aci nu mai e vorba despre prudenta (phronesis, cum ii spuneau grecii) care-ti spune sa nu te faci vizitiu de diligente dupa ce-a aparut trenul, sau rotar dupa ce-au aparut cauciucurile. Ala e bun simt. Aci e vorba de ceva mult mai grav – de o inaclaire a rostului vietii la scara unui intreg popor.

A-ti alege ce vrei sa faci in viata, nu e lucru usor. Posibilitatile sunt multiple, iar criteriile de alegere, subiective, de multe ori. Cand eram de vreo cinci ani, visam sa ma fac tractorist. Fara gluma. Era nenea ala pe tractorul de pe moneda de un leu, ce ara ogoarele patriei sub un soare bland rasarit de dupa munti. Parea un om fericit. Apoi am vrut sa ma fac, in ordine, tamplar, geolog, speolog, scafandru, biolog marin, scriitor, farmacist – de obicei ca urmare a unor carti, oameni intalniti, vazuti prin filme, etc.. Am fost norocos. Tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, nu m-a contrazis niciodata si nici n-a incercat sa-mi schimbe opiniile pe tema asta. Mi-a zis doar atat: “Sa faci ceva ce-o sa te pasioneze o viata, si ceva la care sa fii printre cei mai buni.” Or asta nu se mai intelege in ziua de astazi – si anume ca miza alegerii unei profesii, a oricarei profesii, e uriasa. Nu alegi doar ce vei face, ci si ceea ce vei fi. Nu degeaba in romaneste nu intrebi copilul “ce vrei sa faci cand vei fi mare?” ci “ce vrei sa te faci?” Tu, pre tine insuti. Si nu degeaba in germana „Beruf” inseamna deoptriva “meserie”, dar si “vocatie” sau “chemare”. Asa, putem intelege mai bine de ce “meseriasii” nemti au o reputatie atat de buna de-a curmezisul planetei – pentru ei, meseria e o vocatie, o chemare.

N-ar fi nici o problema daca toti tinerii care s-au inscris la facultate anul acesta ar fi cu adevarat pasionati de limbi straine aplicate sau de IT economic (indiferent ce va fi insemnand si asta), medicina, etc. Bunul simt, insa, ma face sa ma indoiesc. Bunul simt imi spune ca acesti tineri s-au orientat spre profesii care par sa le asigure un loc de munca si-un trai cat mai tihnit (material vorbind, desigur). De altfel, toti profesorii intervievati, de la diferite facultati (inclusiv cea de Fizica, a Universitatii Bucuresti) au incercat sa-si “vanda” specialitatea in termeni strict economici: se gaseste de lucru (sic) si se castiga bine. Asadar, nu-ti cauti o profesie, nu-ti urmezi o chemare, nu alegi o vocatie, ci un job, ceva “de lucru”! Sa nu stai cu mana-n san sau cu ea intinsa. Nu te faci ceva, ci iti faci de lucru. Ce mai conteaza daca vei face toata viata ceva ce te plictiseste, in cel mai bun caz, si urasti, in cazuri mai grave? Important e sa ai “de lucru”, sa n-ai ragaz nici de gandit, nici de regrete.

Cand, la optesprezece ani, ai renuntat deja la visul de a te face ceva, i.e., de a fi cineva, e grav. E trist-amarui cu gust de fiere. E deprimant. E dincolo de ingrijorator.

E o chestiune de pierdere asumata a identitatii. Facand ceva, orice, doar pentru a-ti asigura un trai tihnit presupune automat ca ai renuntat la propria-ti identitate. (In Republica, Cartea I, Socrate ii spune lui Trasymachus ca pastorul nu e pastor pentru ca face bani, ci pentru ca are grija de oi, medicul nu e medic pentru cat castiga, ci pentru ca vindeca, la fel si capitanul unei corabii – altminteri le-am spune tuturor la fel: “facatori-de-bani”.) Daca nu ai o “chemare”, daca nu-ti poti descoperi nici una in afara de aceea de a face bani, se cheama ca ai renuntat, de buna voie, la tine insuti. Ai ales sa fii doar un “facator-de-bani”, adica nimic. Pentru ca banul nu e “ceva”. Banul e nimic. E o conventie. Un “spuneam ca”. Nu degeaba oameni precum Warren Buffet sau George Soros, care au facut averi uriase invartind, practic, banii de colo-colo, incearca, cu totii, sa se implice in felurite proiecte, politice, sociale, de caritate, etc. Vor si ei sa incerce senzatia ca au facut ceva. Pentru ca a face bani, oricat de multi bani, nu inseamna ca ai facut ceva. Banii n-au miros, de aceea nici identitate nu au.

Or toate crizele cu care ne confruntam astazi, in Romania sau aiurea, isi gasesc radacinile, mai mult sau mai putin directe, in criza de identitate. Te faci (sic) terorist, nu pentru ca esti sigur de Islam, ci tocmai pentru ca nu esti sigur de identitatea asta. Te lasi corupt, ca medic, mecanic auto, instalator sau profesor, nu pentru ca esti sigur de idntitatea ta de profesionist, de meserias, ci tocmai pentru ca nu esti. Te vezi doar ca un ineficient facator-de-bani. Dar, daca nu vrei, daca nu visezi sa te faci tamplar sau doctor sau cosmonaut sau invatator, nici roman nu vei putea fi. Deci, nici european, crestin, sau mai stiu eu ce. Nu vrei sa visezi ca te faci ceva, pentru ca nu esti ceva. Cineva. Ti s-a inaclait viata inainte chiar de a incepe si nici macar nu iti dai seama. Cum spunea Václav Havel inca de prin 1988: “Tragedia omului modern nu e aceea ca stie din ce in ce mai putin despre rostul propriei vieti, ci ca asta il deranjeaza din ce in ce mai putin.”

PS Din promotia 1985 a Liceului industrial Avram Iancu din Brad, judetul Hunedoara, specialitatea sculer-matriter, doi au ajuns profesori la universitati din SUA. Unul face fizica teoretica, celalalt filosofie politica.

PPS Textul a fost publicat si pe http://www.contributors.ro

 


… pentru ca, dupa cum spuneau Sfintii Parinti, amintirea mortii e inceputul a toata intelepciunea. Iar, dupa cum, din pacate, se poate lesne constata, zilele acestea avem nevoie de foarte multa intelepciune.

cripta.capucini.2

Iar Roma e, din multe puncte de vedere, un oras numai bun pentru asa ceva … Vorba lui Garibaldi (in treacat fie spus, francezii au spus „okay, morte, atunci„):

Roma.o.morte

… iar asta nu doar pentru celebra Cripta a Capucinilor

cripta.capucini.3

Cripta.capucini.1

… in care oasele a vreo 8000 de calugari au fost aranjate cate se poate de estetic, intr-o combinatie unica in lume, de morbid si frumos.

cripta.capucini.4

[Nota: Fotografiatul e interzis. Cu toate acestea, exista ilustrate care pot fi cumparate de-acolo, plus fotografiile gasite pe internet – ceea ce, intre noi fie vorba, imi pare usurel ipocrit.]

… dar mai sunt si toate ruinele, la tot pasul, incalecandu-se, o civilizatie luandu-i alteia locul, incoporand-o mai mult sau mai putin amiabil, precum se poate vedea in Forumul Roman – un amestec de temple si de biserici.

Rome.forum.biserica

Rome.Forum.ruine

Nu degeaba la Roma sunt tinute la mare cinste cele doua mari cai de-ati aminti de moarte. Filosofia … (Scoala din AtenaRafael, si bustul zeitei Atena, la Muzeul Vaticanului – uneori statuile au priviri mai inteligente decat oamenii🙂 .)

Rome.Scoala.din.Atena.Alin

Rome.Vatica.AtenaandI

… si religia. Iar aici nu ma refer doar la Vatican – impresionant, intr-adevar, cu Pieta lui Michelangelo si tot restul, nici doar la Santa Maria Maggiore sau mai stiu eu ce alta biserica faimoasa dintre sutele care impanzesc Roma si Venetia …

Rome.Vatican.intrare

Rome.Vatican.intrare.2

Rome.Pieta

Rome.Vatican.Basilica.2

Rome.Maria.Magiore.5

Rome.Maria.Magiore.2

… ma refer mai ales la trecerea de la paganism la crestinism, si de la ortodoxie la catolicism, frumos surprinsa in primele biserici din Forumul Roman, dar si in „icoanele” uitate pe peretii unor cladiri departe de privirile turistilor …

Rome.ruine.forum

Rome.forum.biserica.Maria.sec.4

Rome.forum.Bisrica.Maria.sec.4.2

Rome.Madona.Bizantina

… dar tot la Muzeul Vaticanului, pe un coridor mai spre iesire, ce-i drept, am gasit si asta – Patriarhul Anaxogoras (inclin sa cred🙂 ) si Papa …

Rome.Vatican.Patriarh.Papa

… deci, se poate. In plus, dupa cum intreaga Venetie ne-o demonstreaza, un oras intreg poate muri si frumos.

Venice.Grand.Canale.3

Venice.Grand.Canale

Doar nu degeaba avem aici Puntea Suspinelor – locul unde condamnatii treceau din Palatul Dogilor spre temnita, suspinand luandu-si ramas bun de la cei dragi. Aceeasi Punte sub care acum, zice-se, indragostitii trebuie sa se sarute pentru a se iubi pana la sfasitul sfarsitului. Ca romani, putem intelege paradoxuri din astea, altminteri la ce bun sa mai citim povesti cu Imparatul Rosu, C-un ochi rade, C-un ochi plange?

Venice.Puntea.Suspinelor.1

Venice.Puntea.Suspinelor.Anca

Daca un oras intreg poate, noi nu?

PS Era sa uit tocmai „fundita” de pe un text despre amintirea mortii. Cireasa de pe tort, daca preferati – Coloseumul: „Ave, Caesar, morituri te salutant!” („Ave, Cezar, cei ce vor muri te saluta!”)

Rome.col.4

Rome.col.2

 

 

 


… pentru ca inainte de Roma si Venetia, am ajuns anul acesta si pana la Las Vegas, am avut ocazia sa compar, la doar cateva luni distanta, copiile cu originalele.

Rome.Palat.Justitie.2

Prea multe n-ar mai fi de spus, asa ca voi lasa imaginile sa graiasca de la sine:

Copia – Fantana Trevis (Las Vegas) …

Vegas.Forum.fountain.jpg

… si originalul (Roma)

Rome.Trevi

Copiile (Las Vegas) – la etajul trei al hotelului! :)  …

Vegas.Gondola.1

Vegas.Gondola.2

… si originalele (Venetia)

Venice.gondola

Venice.gondole.seara

Venice.Grand.canale.Alin

… copiile (Las Vegas) …

Vegas.Cezar

Vegas.caesar

… si originalele (Roma)

Rome.1

Rome.4.fantani.1

… bine, aici n-am gasit „echivalentele” exacte, dar ati prins ideea :)La fel, cu picturile si frescele: Las Vegas …

Vegas.Forum.3

Vegas.Forum.4

Vegas.Venetian.capela

… si originalele (Roma si Venetia) … [Nota: La Capela Sixtina e interzis fotografiatul, desi, daca esti nesimtit, nu-ti taie nimeni capul. N-am fost🙂 ]

Rome.Borgia

 

Rome.Vatican.Museum.3

Venice.guild.4

Venice.Pal.Dogilor.Sala.Consiliul.Mare

Mai simplu e cu Piata San Marco. Copia (Las Vegas) …

Vegas.San.Marco.4

Vegas.San.Marco.1

… si orginalele (Venetia)

Venice.SM.Alin.2

Venice.San.Marco.5

(Va urma)


… pentru ca se implinesc 240 de ani de la aprobarea documentului fondator al Statelor Unite (semnarea propriu-zisa a avut loc in August 1776), se cuvine sa trecem macar putintel dincolo de obisnuitele platitudini. La urma urmelor, vorbim aci de un text extrem de scurt – poate incapea cu usurinta pe o coala de hartie ceva mai mare – dar unul extrem de influent, nu doar la nivelul SUA, ci al intregii lumi care si-a gasit in America si, implicit, in Declaratie sursa de inspiratie. Anecdote de genul declaratiei lui Benjamin Franklin, „We must all hang together, or assuredly we shall all hang separately” („Trebuie sa ne atarnam unii de altii, altminteri cu siguranta vom fi atarnati/spanzurati separat”), desi suculente, nu fac decat sa escamoteze gravitatea problemelor pe care Declaratia le si adreseaza dar le si ridica.

Mai intai de toate, denumirea-i oficiala nu e, literal vorbind, Declaratia de Independenta. Formula nu se regaseste nicaieri in textul original, fiind adaugata ulterior, de catre o mana necunoscuta, pe spatele documentului. E „The unanimous Declaration of the Thirteen united States of America„. Nu e o declaratie a poporului american, „We the People„, precum in actuala Constitutie, ci a Statelor, si nu e a United States, ci a united States. Detaliul absentei unei majuscule se va dovedi crucial mai tarziu. Fara a exagera prea tare, putem spune ca o majuscula lipsa a costat cel putin vreo 600,000 de vieti. Sa continuam, insa, cu primele doua randuri:

When in the Course of human events, it becomes necessary for one people to dissolve the political bands which have connected them with another …” („Cand, in decursul istoriei, devine necesar ca un popor sa dizolve legaturile politice care i-au conectat cu un altul …„). Suna usurel ciudat? Da, pentru ca este! In aceeasi fraza intalnim, fara sughituri intelectuale, doua intelegeri ale „poporului”: pe de o parte, cea clasica, in care „un popor” (one people)  e unul, un tot, o comunitate care depaseste suma partilor; pe de alta, cea moderna, in care poporul e doar colectia indivizilor care-l compun („them„). Pana in ziua de astazi poti zice, cu egala indreptatire lingvistica, „the American people is a hard-working people” sau „the American people are hard-working people„.

De-o fi una, de-o fi alta, despre ce „popor”/”people” e vorba in Declaratie? Despre „poporul Statelor Unite” sau despre „poporul” fiecarei colonii/stat? Cine citeste cu atentie lista acuzatiilor aduse Regelui George va trebui sa accepte ca referinta e la „poporul” fiecarui stat, nu la cel al Statelor Unite. Citim, bunaoara: „He has refused for a long time, after such dissolutions, to cause others to be elected; whereby the Legislative powers, incapable of Annihilation, have returned to the People at large for their exercise; the State remaining in the mean time exposed to all the dangers of invasion from without, and convulsions within.” E limpede ca vorbim aici despre Legislativul fiecarei colonii in parte si, implicit, despre „poporul” fiecarei colonii in parte.

Istoria pre-independenta a coloniilor cu Marea Britanie sustine si ea aceasta interpretare. Initial, legislativele fiecarei colonii erau dispuse sa accepte autoritatea (in materie de taxare) a Parlamentului britanic in privinta comertului exterior, dar nu si al celui interior. (Celebra fraza, „no taxation without representation” avea sa apara ceva mai tarziu si, din punctul de vedere al britanicilor, era lipsita de noima, orice reprezentare fiind, din perspectiva lor, in buna masura, virtuala. Nu era nevoie sa votezi pentru a fi reprezentat in Parlament. Nu doar femeile, bunaoara, nu aveau drept de vot, dar segmente intregi de populatie din Anglia erau la fel de lipsite de acest drept, dar nimeni nu facea caz de asta.) Parlamentul britanic a raspuns, clasic, cu ideea ca o suveranitate impartita e absurda logic: suveranitatea e suveranitate in masura in care poate decide orice, ne-avand a imparti puterea cu nimeni. La randul lor, colonistii au raspuns ceva de genul „bine, atunci Parlamentul britanic nu mai are nici o autoritate asupra noastra, singura legatura a fiecarei colonii cu Marea Britanie fiind direct cu Regele (coroana), dupa cum o demonstreaza si asa-numitele royal charters, formulate dupa modelul contractului guvernamental, intre popor si conducator„. Fiecare colonie, in parte, sustinea ca are un contract cu regele, ocolind Parlamentul (unde n-ar fi obtinut, oricum, niciodata, majoritatea de voturi.) Asa se explica de ce Regele e tinta acuzatiilor din Declaratie, nu Parlamentul care, in definitiv, era responsabil pentru toate taxele ce-i nemultumeau pe colonisti.

Partea cu adevarat interesanta, insa, de-abia de-acum incepe. Colonistii americani n-au negat niciodata legaturile „de sange” cu restul Marii Britanii. Dimpotriva. In ultima parte a Declaratiei chiar se vorbeste despre „our British brethren” care au ramas surzi la vocile dreptatii si ale cosangvinitatii. („They too have been deaf to the voice of justice and of consanguinity.”) Din aceste motive, politice, poporul britanic devine un popor strain, ca oricare altul, dusmani in timp de razboi, prieteni in timp de pace („Enemies in War, in Peace Friends„). Ce inseamna asta? Ca „poporul” se formeaza politic si se mentine in existenta prin Legislativ! Traditie, legaturile de sange, cultura sau mai stiu eu ce, devin, in cel mai bun caz, chestiuni secundare.

De aici si confuzia prezenta pana-n ziua de astazi: Avem, pe de o parte,  un contract guvernamental intre „un popor” si Rege, un popor unit politic cu alte „popoare” (din alte colonii, din Marea Britanie, etc), iar pe de alta parte, avem un popor format „politic”, prin libera vointa a indivizilor ce-l compun, vointa manifestata in Legislativul care-l tine-n viata ca popor, adicatelea ceea ce se numeste astazi un „contract social(termenul vremii era „compact”). Subliniez: aici e votba despre minoritati si majoritati. Oricat de „reprezentati” ar fi fost colonistii in Parlamentul britanic, ar fi ramas o minoritate lipsita de putere efectiva – si toata lumea a inteles foarte bine asta. De aici nevoia de secesiune.

Hopa! Am spus secesiune! Am spus! Si-au spus-o si statele Sudului, ceva mai tarziu, cand si-au declarat independenta. Pentru ca, nu-i asa? am cazut de comun acord ca, „when in the course of human events it becomes necessary for one people …” Nu ca n-ar fi exista legaturi de cosangvinitate intre statele din Sud si cele din Nord – nimeni n-a sustinut asta. Atata doar ca Legislativul federal, sustineau Sudistii, partial indreptatit, era dominat de o majoritate Nordista care le ignora interesele. Adevarul e ca, datorita ambiguitatii Declaratiei, fiecare a citit in ea ce-a vrut, ca-n testul Rorschach, cel cu petele de cerneala. Si-au murit mai bine de 600,000 de oameni – mai multi decat in toate celelalte razboiae purtate de americani de atunci pana acum.

Abraham Lincoln, bunaoara, a ales sa se concentreze pe partea cu „We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal …”, fara insa a preciza nici el, dupa cum observa Arendt, daca prin dreptul inalienabil la cautarea fericirii se intelege fericirea in si prin comunitate (principiul republican) sau cea a individului atomizat (principiul liberal). Cu alte cuvinte, fara a lamuri daca vorbim despre „popor” ca despre o comunitate sau ca despre o suma a partilor. Cand statele Sudului au sustinut ca Uniunea e rezultatul vointelor Statelor, dupa cum reiese din Declaratie dar si din Articolele Confederatiei (prima constitutie, aproape uitata, a SUA), Lincoln a replicat cu un argument extrem de inteligent: pana la Declaratie, nu au existat State, doar colonii. Statele si-au dobandit statutul de „stat” doar dupa Decalaratia celor 13 State unite.

Si uite-asa, ajungem iarasi la majuscule – sau la absenta lor. Sunt Statele Unite, State unite, sau state Unite? Ce-a fost la inceput? Oul sau gaina? Si ce formeaza – si mentine in viata! – un popor? Si ce reprezentam? Oameni sau comunitati? Interese individuale sau interese comunitare? S.a.m.d. Macar pentru ca Uniunea Europeana trece prin ce trece, si tot merita sa ne gandim ceva mai mult la toate astea.

Ar mai fi inca multe de spus despre acest text extrem de scurt si de influent, dar nadajduiesc c-ati prins ideea: Cuvintele conteaza. Ideile din spatele cuvintelor conteaza. Pentru confuzii din astea ucizi si te lasi omorat.

Happy Fourth of July!

PS Textul a a aparut si pe http://www.contributors.ro

PPS N-am uitat de mini-seria „… festina lente”. Doar am intrerupt-o din motive aniversare.

 

 




Categorii

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 90 de alți urmăritori